O lungă poveste cu multe noduri – Fluxus în Germania 1962-1994
Punctul de plecare al acestei mişcări culturale se află la New York. Din 1962 ea a continuat în Germania, unde s-a aflat centrul vieţii şi activităţii unor renumiţi artişti ai acestei mişcări precum Joseph Beuys, Wolf Vostell sau Dieter Roth.
Fluxus este o concepţie artistică care a luat naştere, mai întâi din redescoperirea şi perfecţionarea dadaismului şi este considerată a fi una dintre cele mai radicale şi experimentale mişcări culturale ale secolului 20. Fluxus încearcă să anuleze contrastul dintre arta perenă şi viaţa trecătoare şi tematizează însăşi vremelnicia artei in sine. Wolf Vostell, unul dintre pionierii mişcării Fluxus a rezumat chintesenţa acesteia astfel: „Arta este viaţă. Viaţa este artă“ .
Expoziţia care a fost prezentată deja, printre altele, la New Delhi şi Ankara, cuprinde 311 de exponate, 140 de fotografii, numeroase cărţi dar şi filme şi documente sonore ale artiştilor precum Joseph Beuys, Ben Petterson sau Dick Higgens, care şi astăzi supun privitorul unor provocări spirituale.
Informaţii privind expoziţia găsiţi accesând pagina de internet a ifa:
http://www.ifa.de/ausstellungen/ausstellungen-im-ausland/bk/fluxus/